Klaus Iohannis: Există semnale clare că economia revine pe calea redresării

Klaus Iohannis: Există semnale clare că economia revine pe calea redresării
Sursa: MEDIAFAX FOTO
Publicat: 20/11/2020, 12:27

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri un mesaj în cadrul unui eveniment organizat de Bursa de Valori București (BVB) cu ocazia aniversării a 25 de ani de activitate bursieră.

În mesajul său, prezentat de consilierul prezidențial Cosmin Marinescu, președintele a afirmat că există semnale „clare” că economia începe să se redreseze, după cum informează site-ul agenției Agerpres.

„La începutul acestui an, indicatorii privind pieţele financiare arătau că România beneficiază de un climat investiţional stabil. Din păcate, în contextul pandemiei de COVID-19, criza economică şi-a făcut simţită prezenţa şi în România, ca peste tot în lume. Există însă semnale clare că economia revine pe calea redresării. Ultimele date statistice indică pentru România, cât şi pentru economiile europene, o creştere consistentă a Produsului Intern Brut în trimestrul al III-lea, faţă de trimestrul anterior, atunci când economia a resimţit şocul generalizat al crizei sanitare. De asemenea, rata şomajului în economia noastră se menţine la puţin peste 5%, iar pe pieţele financiare investitorii îşi păstrează încrederea în potenţialul nostru de dezvoltare”, a spus șeful statului.

Iohannis: România va beneficia de 80 de miliarde de euro, fonduri europene, în următorii ani

Președintele Iohannis a mai spus că, în următorii ani, România va beneficia de fonduri europene în valoare de 80 de miliarde de euro.

Acesta a adăugat că aceasta reprezintă „o oportunitate reală de consolidare a potențialului de creștere economică”.

„Economia noastră va începe să integreze beneficiile unui nou model de dezvoltare, bazat pe investiţii, inovare şi competitivitate. România va avea infrastructură, va investi considerabil în digitalizare şi tranziţia verde, va facilita crearea de ecosisteme antreprenoriale şi va deveni mai atractivă ca destinaţie de afaceri. În acest sens, unele aspecte ar merita să se regăsească mai elocvent în planuri şi acţiuni, indiferent dacă sunt ale autorităţilor sau ale mediului de afaceri. O direcţie esenţială este educaţia economică sănătoasă, cel mai eficient scut împotriva populismului financiar, iar o alta, piaţa românească de capital, ca sursă reală de finanţare a investiţiilor. De exemplu, opţiunea pentru investiţii în tranziţia verde şi transformarea digitală, aşa cum ne propunem prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, oferă noi oportunităţi şi pentru piaţa autohtonă de capital. În acelaşi timp, este esenţial ca România să îşi diversifice coerent arhitectura financiară, pentru a nu rămâne blocaţi în paradigma în care doar statul «dă banii» pentru dezvoltare”, a spus președintele.

În mesajul său, Iohannis a adresat și un mesaj de felicitare pentru Bursa de Valori București pentru întreaga activitate şi performanţele obţinute.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O teorie controversată răstoarnă tot ce știam despre Univers. Am trăi, de fapt, într-un vid...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Apare o nouă obligație în România. Se aplică în toate magazinele și restaurantele, fără excepție
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Aștept cu nerăbdare". Florin Piersic, noi declarații despre starea sa de sănătate. Dorinţa arzătoare a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Copacii care au supraviețuit bombei atomice lansate asupra Hiroshima
×